Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia
Creștini din Nicomidia care au suferit moarte martirică în timpul marii prigoane împotriva creștinilor, pentru că nu au vrut să se lepede de Hristos și să aducă jertfe zeilor păgâni. În tradiția bisericească sunt pomeniți ca o mulțime mare de mărturisitori ai credinței, arși în biserică pentru statornicia lor.
„Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții.”Apocalipsa 2, 10
Viața
Sfinții 20.000 de Mucenici arși în Nicomidia sunt pomeniți în tradiția creștină ca o mare mulțime de credincioși care au pătimit în vremea prigoanei lui Dioclețian, la începutul secolului al IV-lea. Nicomidia era atunci un centru important al imperiului roman, iar împotriva creștinilor se aplicau cu asprime poruncile de a aduce jertfă zeilor Romei.
Potrivit tradiției bizantine târzii, în ziua Nașterii Domnului s-a adunat în Nicomidia o mare mulțime de creștini la slujbă. Când li s-a cerut să se închine idolilor și să jertfească zeilor păgâni, ei au refuzat să se lepede de Hristos.
Citește toată viața ▾
În urma acestei mărturisiri, soldații romani i-au încercuit, iar mulți dintre ei au fost omorâți prin foc, iar alte tradiții pomenesc și alte chinuri, precum înecul sau decapitarea. În cărțile bisericești mai târzii, acești mucenici sunt socotiți împreună cu numeroșii creștini fără nume care au mărturisit credința până la moarte.
Tradiția îi așază în legătură și cu alți sfinți ai Nicomidiei, între care Sfântul Antim, episcopul cetății, Sfântul Gorgonie, Sfânta Domna și Sfânta Vasilissa, pomeniți și ei în aceeași prigoană.
Pomeniți în aceeași zi
Textul e scris de echipa Duhovnic pe baza calendarului ortodox și a surselor: Wikipedia (en) (CC BY-SA).
