Valea Prahovei: mănăstirile de sub munte

Mănăstirea este un așezământ ortodox din satul Ghighiu, județul Prahova. Biserica mare a început să fie zidită în 1858 și a fost sfințită în 1866. Pictura ei aparține lui Gheorghe Tattarescu. Ansamblul a trecut prin incendieri, bombardamente și refaceri în secolul al XX-lea.

Cele mai vechi amintiri despre acest loc coboară până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când este pomenit aici un schit legat de numele logofătului Coresi și al jupâniței Slăvița. Mai târziu, în 1817, terenul pentru un nou schit a fost donat de Măriuța Răfoveanca și de mama sa Ana, la cererea monahului Agapie, iar din acea întemeiere s-au ridicat o bisericuță de lemn și câteva chilii.

Biserica mare, începută în 1858 și sfințită în 1866, a fost pictată de Gheorghe Tattarescu. Mănăstirea a trecut apoi prin incendii, distrugeri în vremea Primului Război Mondial și bombardamente în 1944, iar în anii ’50 Patriarhul Justinian Marina a restaurat întregul ansamblu monahal.

Se vizitează cu ținută sobră, potrivită unui lăcaș de cult. Alocați aici timpul obișnuit de închinare și de plimbare prin curte, fără grabă.

Mănăstirea este de maici și poartă hramurile Înălțarea Domnului și Sfântul Ierarh Nifon. Biserica veche, „Sfânta Treime”, se află în cimitirul din afara incintei și are astăzi formă trilobată, cu abside laterale octogonale. Complexul monastic are o incintă patrulateră, iar în afara ei se găsesc cimitirul vechi și grădinile mănăstirii.

Zamfira este un lăcaș de pe Valea Teleajenului, în lunca din stânga râului, nu departe de Ploiești. Fișa o leagă de epoca fanariotă, iar așezarea ei actuală păstrează și biserica veche, și rânduiala unei obști de maici.

Biserica „Sfânta Treime”, aflată în cimitirul din afara incintei, a fost schimbată în timp față de chipul ei de la începutul secolului al XVIII-lea. Aici pelerinul vede mai ales această stratificare a locului: vechiul lăcaș din afara curții, incinta cu grădinile și viața de obște care dă sens întregii așezări.

Accesul cere un pas cumpătat prin incintă și, la biserica veche, atenție la spațiul cimitirului din afara curții. Ținuta trebuie să rămână decentă și acoperitoare.

Mănăstirea Sinaia este un așezământ ortodox din Sinaia, județul Prahova, inclus în lista monumentelor istorice. A fost zidită în 1695 de marele spătar Mihai Cantacuzino și numită de el Sinaia, după asemănarea muntelui biblic. Este unul dintre obiectivele importante ale stațiunii, alături de Munții Bucegi și Castelul Peleș.

Mănăstirea a fost ridicată în 1695 de Mihai Cantacuzino, iar numele ei a rămas legat de actul de întemeiere în care ctitorul vorbește despre „asemănarea Sinaiei cei mari”. Acest început a făcut ca locul să fie cunoscut și cu numele de „Mănăstirea Buceagul” în unele mențiuni vechi.

Pentru pelerin, Sinaia înseamnă întâlnirea dintre istoria ctitoriei și așezarea ei în cadrul muntelui. Nu este doar o oprire în stațiune, ci un lăcaș care și-a păstrat locul în memoria orașului și în privirea celor ce urcă spre munte.

În timpul vizitei, rămâneți cu atenție la curtea mănăstirii și la spațiul de închinare. Fiind într-o stațiune aglomerată, e bine să păstrați ritmul liniștit al grupului.

Mănăstirea Cheia este o mănăstire de călugări cu hramul Sfânta Treime. Este situată pe malul drept al pârâului Tâmpa, în partea de sud-est a localității Cheia. Biserica actuală a fost construită din cărămidă între 1835 și 1839 și pictată de Gheorghe Tattarescu în 1837.

Mănăstirea este atestată din 1770 și a trecut prin distrugere, reconstrucție și apoi printr-un incendiu. Istoria ei arată o așezare încercată de vreme, dar refăcută, până la biserica de azi, zidită în cărămidă în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Pictura lui Gheorghe Tattarescu din 1837 rămâne una dintre notele care dau chip lăcașului. Aici pelerinul vede o mănăstire de călugări așezată pe o vale de munte, în care istoria locului se citește în refacerea bisericii și în rânduiala obștii.

Se recomandă ținută sobră și timp suficient pentru biserică și curte. Așezarea de munte cere atenție la drum și la mersul între opriri.

Mănăstirea Suzana este o mănăstire ortodoxă din satul omonim, pe valea Teleajenului. A fost fondată în 1740 de Stanca Arșicu. Clădirea actuală a bisericii mari a fost construită între 1880 și 1882, apoi reparată în 1975. Pictura a fost realizată de Petre Nicolau și restaurată după reparațiile din 1976.

Suzana este o mănăstire legată de numele Stancăi Arșicu, iar începutul ei din 1740 a fost urmat de ridicarea bisericii mari în forma actuală la sfârșitul secolului al XIX-lea. Locul păstrează astfel continuitatea dintre fondarea de odinioară și refacerea mai nouă.

Biserica mare, cu pictura lui Petre Nicolau, a trecut și ea prin reparații și restaurare, astfel încât chipul de astăzi poartă urmele mai multor momente de grijă. Pelerinul găsește aici o așezare monahală de pe vale, în care zidirea și restaurarea vorbesc despre statornicie.

Vizita se face cu răbdare, fără a forța ritmul între biserică și curte. Ținuta modestă și liniștită este potrivită pentru un așezământ monahal de pe vale.