București și mănăstirile din jur

Biserica se află pe Dealul Patriarhiei și poartă hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. A fost ctitorită de Constantin Șerban și Bălașa între 1654 și 1658 și sfințită în 1658. În biserică se află moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Catedrala Patriarhală a fost ridicată în vremea lui Constantin Șerban și a devenit catedrală mitropolitană după mutarea scaunului de la Târgoviște la București, în 1668. Din 1925 este catedrală patriarhală, iar restaurările repetate au schimbat înfățișarea inițială a bisericii.

Locul rămâne legat de memoria bisericească a capitalei prin hramul său și prin moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov. Aici pelerinul vede începutul traseului: o biserică de curte domnească ajunsă centru al vieții bisericești din București.

Se vizitează pe jos, cu timp pentru curte, biserică și închinare. Ținută decentă, cu acoperirea capului pentru femei și haine potrivite unui loc de cult.

Mănăstirea este în București, pe colina de lângă zona Pieței Unirii. Aici se văd urme arheologice mai vechi și biserica mănăstirii, așezată în ansamblul monahal. Lăcașul este monument istoric.

Pe locul mănăstirii s-au găsit vestigii din epoci foarte vechi, iar istoria locului coboară până la prima biserică atribuită lui Mihnea cel Rău. Au urmat refaceri și înzestrări domnești, iar în 1625 Radu Vodă Mihnea a refăcut mănăstirea din temelii și a închinat-o Mănăstirii Ivirion din Athos.

Locul poartă memoria unei coline strategice a Bucureștiului, unde s-au succedat fortificații, așezări și biserici. Pentru pelerin, Radu Vodă leagă orașul de istoria sa veche și de continuitatea vieții monahale în mijlocul lui.

Se ajunge ușor din zona Patriarhiei, pe jos sau cu un drum foarte scurt. Vizita să cuprindă biserica și curtea, fără grabă.

Biserica este în centrul Bucureștiului și are hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Ansamblul a fost zidit în 1713–1715 și se remarcă prin zidurile ornate cu discuri de piatră ajurată, ferestre mari și pridvor deschis. Biserica a rămas singura ridicată în secolul al XVIII-lea cu plan treflat.

Mănăstirea Antim a fost ctitorită de Antim Ivireanul pe locul unei vechi biserici de lemn, nu departe de Dealul Mitropoliei. A fost gândită ca un întreg: biserică, chilii, paraclis, clopotniță și case egumenești, toate legate de viața culturală a Bucureștiului de la începutul secolului al XVIII-lea.

Forma ei de cetate și lucrătura în piatră îi dau o identitate ușor de recunoscut între bisericile capitalei. În acest loc, pelerinul vede nu doar o mănăstire, ci și amprenta unei epoci în care zidirea, cartea și rânduiala monahală mergeau împreună.

Ansamblul se poate parcurge pe jos, cu oprire la biserică și în curte. E bine să fie păstrată liniștea și ținuta cuvenită unui loc monahal.

Biserica este ortodoxă, construită în stil brâncovenesc, în centrul Bucureștiului. Poartă hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele vine din grecescul Stauropolis, adică „Orașul Crucii”.

Biserica a fost înălțată în 1724 de arhimandritul Ioanichie Stratonikeas, în curtea unui han care îi susținea mănăstirea. Aici s-a păstrat o formă de viață bisericească legată de așezarea urbană, iar numele locului amintește vechiul scaun al Stavropolei.

Stavropoleos păstrează în București un chip de arhitectură brâncovenească și o memorie monahală strâns legată de centrul orașului. Pentru pelerin, locul vorbește despre Cruce, despre meșteșug și despre felul în care o mică biserică a rămas în mijlocul capitalei.

Se ajunge pe jos din zona veche a orașului. Vizita este potrivită înainte de prânz, cu timp pentru închinare și pentru a privi detaliile bisericii.

Mănăstirea este o ctitorie a lui Mihai Viteazul și se află în centrul vechi al Bucureștiului. Din ansamblu s-au păstrat biserica și clopotnița. Zidirea a fost făcută în 1594 și mănăstirea a avut forma unei incinte de cetate.

Mihai Vodă a cunoscut de-a lungul timpului multe întrebuințări, de la reședință domnească la spital militar, școală de medicină și sediu al Arhivelor Statului. Locul păstrează astfel nu doar o biserică veche, ci și urmele unei istorii în care spațiul monahal a fost adesea schimbat de viața orașului.

În jurul ei se vede și un sit arheologic din perioada geto-dacică, semn că locul a fost locuit mult înaintea zidurilor de azi. Pentru pelerin, Mihai Vodă încheie ziua cu o lecție de continuitate: o biserică veche, trecută prin multe, rămasă mărturie în mijlocul Bucureștiului.

Ultima oprire cere timp și mers încet prin zona din spatele blocurilor și al Splaiului Independenței. E bine să se păstreze răgaz pentru curte, biserică și clopotniță.

Mănăstirea se află în Pantelimon, în județul Ilfov, aproape de limita cu comuna Cernica. Complexul cuprinde mai multe biserici și paraclise. Biserica Mare are hramul Sf. Nicolae.

Cernica a fost ridicată înainte de 1608 și este legată de Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna. A devenit un așezământ important al vieții monahale, iar în cadrul ei s-au zidit trei biserici și trei paraclise, semn al dezvoltării sale de-a lungul vremii.

Biserica Mare a trecut prin cutremure, reparații și refaceri, iar în cadrul mănăstirii au existat și alte biserici cu propriile lor hramuri. Cernica rămâne un loc în care se vede cum o mănăstire poate deveni școală de viață monahală și centru de rânduială pentru împrejurimi.

Rezervați timp pentru biserici, curte și alei. Aici se pot face opriri mai lungi, fără grabă, mai ales la biserica mare și în zonele liniștite ale complexului.

Mănăstirea se află pe malul Lacului Pustnicu și la marginea pădurii cu același nume. Este un monument istoric și de artă, la est de București. Biserica mare a fost reconstruită în 1846, iar biserica din cimitir datează din 1834.

Pasărea a fost întemeiată la începutul secolului al XIX-lea, cu o primă biserică de lemn ridicată de arhimandritul Timotei în 1813 și cu sprijinul Sfântului Calinic de la Cernica. Biserica de lemn s-a prăbușit la cutremurul din 1838, iar locul a fost apoi refăcut prin zidirea unei biserici mari și a celei din cimitir.

Mănăstirea este legată strâns de Cernica prin același sfânt ctitor și prin viața monahală a maicilor. În acest cadru de apă și pădure, pelerinul întâlnește un loc în care numele, istoria și rânduiala monahală se țin împreună.

Drumul dintre Cernica și Pasărea este scurt, dar merită păstrat ritmul liniștit al pelerinajului. Se vizitează biserica mare, biserica din cimitir și curtea mănăstirii.

Mănăstirea se află pe insula din partea nordică a lacului Snagov, lângă localitatea Snagov. Biserica are trei hramuri: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfântul Antim Ivireanul. În prezent mai sunt vizibile biserica, un turn și o fântână.

Snagov este atestată documentar în 1408 și este legată probabil de domnia lui Mircea cel Bătrân. A fost refăcută de mai mulți domnitori, între care Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul și Neagoe Basarab, iar biserica păstrează trei hramuri, dintre care cel mai vechi este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Locul de pe insulă arată o istorie lungă, în care refacerile au păstrat mănăstirea vie, chiar dacă din vechiul complex au rămas puține urme. Pentru pelerin, Snagovul unește apa, memoria domnească și un spațiu monahal care a rămas în mijlocul lacului.

Se ajunge cu timp de drum mai mare decât la opririle anterioare, așa că vizita trebuie așezată cu grijă înainte de prânz. Este bine să se facă mai întâi închinarea în biserică și apoi ocolirea scurtă a curții.

Mănăstirea se află în comuna Ciolpani, județul Ilfov. Biserica de cărămidă a fost construită între 1799 și 1812, iar vechiul arhondaric, astăzi muzeu, datează din 1840. Mănăstirea a fost mai întâi mănăstire de maici pe locul unui vechi schit de călugări.

Țigănești a apărut pe locul unui vechi schit de călugări ai mănăstirii Căldărușani, retrași de acolo în 1805. Biserica actuală a fost zidită din cărămidă cu ajutoarele banului Radu Golescu și ale logofătului Gheorghe Florescu, iar mai târziu aici a funcționat și un orfelinat de fete până în 1947.

Locul păstrează urme de viață monahală, de grijă pentru formare și de continuitate a unei obști de maici. Pentru pelerin, Țigănești încheie traseul cu imaginea unei mănăstiri care a crescut dintr-un schit vechi și a rămas loc de slujire și de adăpost.

Ultima oprire cere puțin răgaz pentru biserică și pentru muzeul amenajat în vechiul arhondaric. Este bine să se păstreze liniște și să se respecte rânduiala obștii.